Măsuri în Sectorul 1. Un polițist local este cercetat disciplinar după ce a lăsat o bătrână fără marfă
Primarul Sectorului 1, George Tuță, a anunțat măsuri drastice după ce un polițist local i-a aruncat marfa pe jos unei bătrâne în zona Dorobanți. Edilul a condamnat ferm comportamentul agentului și a dispus cercetarea disciplinară a acestuia, precizând că rezultatele vor deveni publice.
Reacția a venit ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public. „Am venit în Piața Dorobanți pentru că discuția de astăzi nu este despre comercializarea unor produse pe trotuar, ci despre atitudinea unui om în uniformă față de cetățeni. Am văzut cu toții imaginile în care a fost implicat un polițist local de la Sector 1 și condamn cu fermitate atitudinea pe care acest polițist a avut-o față de cetățenii acestei țări.”
„Am dispus cercetarea lui disciplinară, iar concluziile raportului vor fi publice.”, a declarat George Tuță.
Pentru a preveni astfel de situații, primarul a oferit o alternativă legală comercianților care doresc să își vândă produsele în siguranță. Potrivit edilului, în Piața Dorobanți sunt disponibile opt tarabe libere, la un preț de 24 de lei pe zi. „Avem opt tarabe goale, care costă 24 de lei pe zi. Așa că cine vrea să vândă fructe, legume, flori sau orice alte produse este binevenit în piețele sectorului.”, a mai spus primarul.
George Tuță a punctat că piețele din sector au fost modernizate pentru a asigura un spațiu organizat și protejat pentru producători și comercianți. „Grija noastră a fost să reparăm aceste piețe, să le îngrijim, să acordăm tarabe, adăpost, aer condiționat, civilizat într-o țară europeană.”
„De aceea oricine vrea să vândă este binevenit în Sector 1, fie că este producător, fie că este un comerciant care ia de la producători.”, a mai transmis edilul.