Carduri educaționale de 500 de lei pentru preșcolari și elevi. Ce venituri trebuie să aibă familiile
Preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial vor beneficia în anul școlar 2026-2027 de carduri educaționale în valoare de 500 de lei. Acest ajutor financiar este acordat în condițiile prevăzute de Ordonanța nr. 83/2023, iar cererile trebuie depuse până la data de 1 octombrie.
De acest sprijin pot beneficia copiii vulnerabili care îndeplinesc condițiile de venit. Pentru elevii din învățământul primar și gimnazial, venitul mediu net lunar pe membru de familie trebuie să fie de maximum 2.162,5 lei, reprezentând 50% din salariul minim brut majorat la 4.325 de lei.
Părinții trebuie să depună cererea însoțită de actele de identitate și documentele necesare. Dacă în familie sunt mai mulți copii eligibili care învață la școli diferite, se va depune o singură cerere la una dintre unități, o procedură obligatorie fiind reluată și pentru cei care au primit deja cardul în anul anterior, conform edupedu.ro.
După termenul limită din 1 octombrie 2026, școlile au la dispoziție perioada 2-6 octombrie 2026 pentru a introduce datele în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România.
Suma de 500 de lei se acordă o singură dată pentru întregul an școlar, într-o singură tranșă. Banii pot fi folosiți doar în România pentru achiziția de rechizite și articole de vestimentație, nefiind permise retragerea în numerar sau acordarea de rest.