Regulament încălcat la Casa Iubirii. Andra și Ahmed, demascați după ce au comunicat pe WhatsApp
Andra și Ahmed au încălcat regulamentul emisiunii „Casa Iubirii” după ce au comunicat pe WhatsApp și au avut apeluri video, deși acest lucru este interzis. Prezentatoarea Andreea Mantea va prezenta în exclusivitate mesajele incriminatoare în ediția de sâmbătă, 26 septembrie 2026.
Dezvăluirile vor lua prin surprindere ceilalți concurenți, aducând în atenție discuțiile purtate de cei doi în afara emisiunii. În mesajele publicate apar promisiuni de iubire și stabilirea unor întâlniri.
„Te iubesc! Ai încredere în mine, te rog mult și ai grijă.
Un simplu semn pe Wapp și șterg și tot după”, este scris într-unul dintre mesaje.
Andreea Mantea îi va chestiona pe cei doi cu privire la motivele pentru care au rămas în competiție. „Dacă v-ați găsit, dacă vă iubiți, dacă abia așteptați să plecați de aici împreună.
Totuși, de ce ați rămas în emisiune?”, a întrebat prezentatoarea.
Andra a motivat că decizia a fost luată pentru că își dorea „Pentru experiența completă, probabil.” Întrebată dacă au existat și alte mijloace de comunicare, concurenta a precizat că au avut loc și apeluri de tip „Video.”
Într-un alt mesaj scos la iveală se arată: „Îmi lași mâine pe seară adresa? Poate și vin acolo”. Mantea a punctat discrepanța dintre discursul din emisiune și relația consumată în afara acesteia.
Discuția a continuat cu detalii despre modul în care cei doi s-au salvat în agendă. Întrebat cum a trecut-o pe Andra în telefon, Ahmed a răspuns: „Doamna Andreea, am trecut-o Inginer Casă. Mă scuzați, dar mi se pare penibil și de aia râd”.
La rândul ei, Andra a dezvăluit porecla folosită pentru Ahmed în lista de contacte: „Faceți cunoștință cu Ioana.”
Prezentatoarea a remarcat și atitudinea afișată de concurentă în timpul discuției. „Interesant este faptul cum tu ai zâmbit, în continuu, în permanență. De când am deschis subiectul tu doar zâmbești. Nu este un zâmbet sfidător?”, a punctat Andreea Mantea.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu cei doi concurenți în urma acestei situații și ce explicații vor oferi în ediția de sâmbătă, 26 septembrie 2026, difuzată la Kanal D.