Skip to main content
Logo Editie Speciala

Impozitele locale se schimbă din 2027. Baza de calcul va fi valoarea de piață prin e-Proprietatea

România se pregătește să schimbe, de la 1 ianuarie 2027, modul în care sunt impozitate clădirile și terenurile deținute de persoanele fizice. Prin lansarea sistemului e-Proprietatea, valoarea de piață a imobilului va deveni baza pentru calcularea taxelor locale.

Implementarea sistemului este legată de jalonul 237 și de angajamentele fiscal-bugetare asumate de România. Deși reforma privind impozitarea la valoarea de piață a fost eliminată în 2026 din condiționalitățile PNRR, autoritățile au decis să o implementeze în afara acestora.

Majorările taxelor locale aplicate la începutul anului 2026 au fost prezentate drept o etapă de tranziție până la introducerea sistemului automat de evaluare. Începând din 2027, primăriile și contribuabilii vor avea acces la un sistem în care vor putea consulta valorile de piață ale imobilului, diferențiate în funcție de localitate și zonă.

Calculul va cuprinde două etape: stabilirea bazei de impozitare prin e-Proprietatea și aplicarea unei cote de impozitare. Premierul Ilie Bolojan a precizat că primăriile vor putea ajusta acest procent pentru ca trecerea la noile valori să nu însemne o majorare generalizată a taxelor.

Odată cu noul sistem, zona în care se află locuința va avea o importanță majoră. Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România (APAIR) arată că proprietățile mai valoroase vor avea o bază de impozitare mai ridicată, influențând deciziile de vânzare, cumpărare sau închiriere.

Printre provocările semnalate se numără stabilirea valorii prin modelul automat de evaluare în localitățile cu puține tranzacții. În mediul rural există probleme legate de cadastru, în timp ce în orașe sistemul trebuie să diferențiat clar între un apartament dintr-un bloc vechi și o construcție nouă.

Economistul Adrian Negrescu a avertizat că e-Proprietatea ar putea avea un impact major asupra pieței imobiliare.

„Introducerea sistemului de taxare e-proprietatea va veni ca un adevărat seism în piața imobiliară din România. În condițiile în care taxele vor fi stabilite in functie de valoarea de piață a imobilelor – stabilită de autorități, nu este exclus să asistăm la o recalibrare a prețurilor din piață – unele imobile se vor ieftini, iar altele, probabil, cele mai multe – se vor scumpi peste noapte – dacă statul consideră că valorează mai mult, probabil vânzătorii vor crește prețurile. Efectele sunt greu de estimat din această perspectivă.

În plus, taxele în funcție de valoarea proprietății ar putea declanșa primele semne ale unui fenomen de migrație a populației dintre centrul orașelor către perferie și asta în condițiile în care impozitele din centru vor fi de câteva ori mai mari”, a explicat acesta.

Negrescu a mai punctat că noul sistem ar putea genera nemulțumiri din cauza valorilor stabilite arbitrar și a diferențelor tot mai mari dintre taxele locale.

„Pentru pensionari, pentru cei cu venituri reduse, ideea de a vinde casa din centru și a se muta într-un cartier mai ieftin va deveni tot mai fezabilă, în contextul creșterii taxelor locale și al costurilor cu utilitățile.

Cert este că sistemul e-proprietatea ar putea declanșa un uriaș val de nemulțumire în primul rând pentru că statul va anunța, de la sine putere, o valoare de piață arbitrară a imobilelor deținute de populație. Un alt motiv de frustrare va fi legat de faptul că diferențele între taxele locale plătite de oameni vor fi din ce în ce mai mari. (…) Cert este că, dacă se va merge pe actuala formulă de calcul la care să se aplice un coeficient suplimentar în funcție de zona unde se află imobilul, taxele cu siguranță vor crește, iar asta va crea și mai multe probleme sociale”, a mai subliniat economistul, conform unei analize publicate pe digi24.ro.

Raportează articolul

Impozitele locale se schimbă din 2027. Baza de calcul va fi valoarea de piață prin e-Proprietatea

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.