Ce trebuie să știi înainte să deschizi o succesiune în 2025: documente și reguli esențiale

Succesiunea este o procedură legală prin care bunurile unei persoane decedate sunt transferate moștenitorilor legali sau testamentari, iar până la finalizarea acesteia și emiterea certificatului de moștenitor, bunurile nu pot fi vândute, donate, ipotecate sau înscrise în cartea funciară pe numele moștenitorilor.

Moștenirea reprezintă modul în care bunurile și datoriile unei persoane decedate ajung la cei desemnați de lege sau prin testament. În primul rând, au drept de moștenire copiii și soțul supraviețuitor. Dacă aceștia nu există, urmează părinții, frații, surorile sau copiii acestora. În lipsa acestor rude, moștenirea revine bunicilor și străbunicilor, iar dacă nici aceștia nu există, moștenesc mătușile, unchii și verii primari, până la un anumit grad de rudenie.

De asemenea, copilul conceput, dar nenăscut la momentul decesului părintelui, are drept de moștenire alături de ceilalți moștenitori.

Bunurile moștenite de la părinți, bunici sau alte rude sunt considerate bunuri proprii și nu se împart cu soțul sau soția în caz de partaj sau alte situații legale. Totuși, dacă persoana care a moștenit bunuri moare, soțul sau soția supraviețuitoare are drept de moștenire asupra acestor bunuri. Acest drept se aplică doar dacă cuplul a fost căsătorit oficial; în cazul concubinajului, partenerul supraviețuitor nu moștenește nimic.

Pentru deschiderea procedurii succesorale în 2025, moștenitorii trebuie să se prezinte la notariat cu următoarele documente:

  • Cerere-tip pentru deschiderea succesiunii;
  • Certificat de deces în original al persoanei decedate;
  • Acte de identitate ale moștenitorilor;
  • Acte de stare civilă care dovedesc relația de rudenie, inclusiv certificate de naștere și de căsătorie ale soțului supraviețuitor;
  • Certificate de naștere și de căsătorie ale descendenților sau ale altor rude cu vocație succesorală;
  • Declarație autentificată a moștenitorilor prin care aceștia exprimă opțiunea succesorală, acceptând sau renunțând la moștenire;
  • Acte de proprietate pentru bunurile lăsate moștenire, certificate acționar, conturi și depozite bancare ale defunctului;
  • Certificat de atestare fiscală care confirmă că defunctul nu are datorii la bugetul local sau de stat;
  • Testament, dacă există unul.
[article_sources]
Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!